5. Scurt istoric al decoraţiilor în România

În general, un sistem de decoraţii exprimă fidel modul de gândire şi filosofia de viaţă al societăţii, profilul spiritual şi ierarhia valorilor pe care poporul respectiv şi-o însuşeşte. Acestea sunt reprezentate prin simbolurile heraldice ce compun decoraţiile, prin devizele acestora, culorile panglicilor sau lentelor, forma decoraţiilor. Toate acestea fac referire la credinţă, onoare, virtute, fraternitate, filantropie, patriotism, curaj, devotament şamd. Elementele heraldice cele mai des folosite în sistemul românesc de decoraţii din perioada regalistă sunt: crucea – de regulă crucea repetată (cruce românească) dar ea apare şi în diverse alte forme (cruce de malta, cruce Leopold, cruce bizantină, cruce latină, cruce Ruppert, cruce treflată, patriarhală, dublă etc) – acvila (de regulă, cruciată) în diferite ipostaze şi coroana de oţel (face referire la independenţă)[1]. Prin urmare: avem de a face cu trei elemente care trimit la credinţa creştină; trecutul istoric şi apartenenţa la ginta latină, la civilizaţia romană (acvila); suveranitatea, unitatea şi independenţa. Alături de aceste simboluri principale, sau complementar acestora apar: cunune din frunze de stejar, laur sau spini, aripi, ancore, spade, cifre regale încoronate, efigii ale sfinţilor sau ale monarhilor şi alte elemente care definesc categoria decoraţiei. Combinaţii ale acestor elemente definesc modul şi locul în care persoana decorată s-a evidenţiat precum şi calitatea pe care o avea în momentul săvârşirii faptelor.

În România apariţia decoraţiilor ţine de domeniul perioadei moderne a istoriei. Istoriografia noastră înregistrează pentru evul mediu doar cazul principelui Vlad Dracul, făcut cavaler al ordinului dragonului de către Împăratul german Sigismund de Luxemburg, de la care ordin i se trage porecla lui şi a ramurii Basarabilor din care face parte. În urma Unirii din 1859 şi a formării României Mici, conducerea românească în frunte cu principele Alexandru Ioan Cuza a pus problema instituirii unor decoraţii naţionale, necesare pentru a răsplăti faptele cetăţenilor faţă de patrie şi domnitor. A luat fiinţă astfel în 1964 primul ordin naţional românesc, Ordinul Unirii, menit să răsplătească cu prilejul împlinirii a cinci ani de la Unire, faptele celor care au avut o contribuţie majoră la unirea Moldovei cu Ţara Românească. Fiind vorba de un act clar de independenţă – emiterea şi acordarea de ordine se făcea şi se face şi în ziua de azi numai de puterea suverană în stat – actul respectiv a atras după sine protestul energic al Imperiilor vecine dar mai ales a Imperiului otoman, care se considera atunci adevărata putere suverană a României. Ori, emiterea şi acordarea de distincţiuni era, în opinia otomanilor, atributul numai al sultanului iar cetăţenii nu puteau fi răsplătiţi decât pentru merite faţă de puterea suverană. Dat fiind poziţia mai mult decât circumspectă a celorlalte puteri europene conducerea românească a trebuit să renunţe la acest proiect. Ordinele care au fost deja bătute până la anularea decretului de instituire a Ordinului Unirii, au fost înmânate proprio-motu de către Cuza numai câtorva din apropiaţii domnitorului.

Ordinul avea trei grade – cavaler, ofiţer şi comandor – şi avea ca element definitoriu o cruce repetată, emailată albastru, între braţele căreia se aflau mănunchiuri de raze. Medalionul central avea pe avers două mici coroane de lauri cu cifrele 5 şi 24 în centrul lor şi pe bordură inscripţia „GENERE ET CORDE FRATERS”, iar pe revers cifra încoronată a domnitorului Unirii. Panglica ordinului era din rips roşu cu două dungi albastre pe margine.

Lucrurile se vor schimba odată cu proclamarea independenţei de stat la 9 mai 1877. Unul din primele acte ale noului stat independent a fost emiterea primului ordin naţional numit „Steaua României”. În rândurile acestui ordin urmau să intre ofiţerii care luptau acum în războiul pentru independenţă, ca şi factorii de decizie de la Bucureşti care au creat premisele ruperii României de Imperiul otoman şi a proclamării independenţei. Noul ordin deşi asemănător ca formă vechiului ordin al „Unirii” instituit de Cuza – cruce repetată emailată albastru şi mănunchiuri de raze între braţele sale – era diferit de acesta în ceea ce priveşte legenda şi unele elemente din interiorul medalionului însemnului. Vechea deviză referitoare la unirea din 1859, nu mai era de actualitate, ea fiind acum “IN FIDE SALUS”, la fel şi datele 5 şi 24 ianuarie sau cifra principelui Alexandru Ioan Cuza, ele fiind înlocuite de acvila cruciată şi de cifra încoronată a principelui Carol I. De asemenea ordinul are cinci grade: cavaler, ofiţer, comandor, mare ofiţer şi mare cruce, având semne specifice pentru militari şi civili. Panglica ordinului “Steaua României” era identică cu cea a predecesorului său (roşie cu două dungi albastre). Unele elemente ale însemnului ordinului precum şi locul său în cadrul sistemului de decoraţii românesc se va schimba odată cu trecerea anilor. În 1932 regele Carol II schimbă mănunchiurile de raze dintre braţele crucii cu acvile

Domnia regelui Carol I este una prolifică pentru decoraţiile româneşti. Aflat la început de drum, sistemul de decoraţii româneşti se îmbogăţeşte cu o serie de ordine şi medalii. Odată cu proclamarea regatului, conducerea de la Bucureşti în frunte cu proaspătul rege Carol I a fost instituit un nou ordin numit “Coroana României”, ordin care era din punct de vedere ierarhic, inferior “Steaua României”. “Coroana României” avea forma crucii malteze, emailat roşu şi cu borduri albe iar între braţe cifra regelui Carol I.

Ordinul Coroana României, 1881, comandor, civili

Ordinul Coroana României, 1881, comandor, civili

În ziua de 10 Mai 1906, a fost instituit ordinul “Carol I”, pentru a perpetua amintirea regelui de numele căruia este legată Independenţa de stat a României. Însemnul ordinului este format dintr-o cruce treflată, emailată roşu, având între braţe mănunchiuri de raze aurite. Pe aversul crucii se află acvila cruciată, încoronată cu coroana regală, cu aripile desfăcute larg, ţinând în gheare simbolurile independenţei – sceptrul şi sabia. Acvila are pe piept un medalion în care este reprezentată efigia regelui între două ramuri de laur. Sub acvilă se află o banderolă cu deviza ordinului. “PRIN STĂRUINŢĂ LA IZBÂNDĂ”. Pe reversul însemnului avem un medalion emailat roşu cu inscripţia 1866 – 10 MAI – 1906 iar la mijloc cifra regală. Panglica este din rips moarat, albastru deschis, cu câte o dungă aurie pe margini. Ordinul avea iniţial patru grade – Comandor, Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan. În 1932 ordinul a fost redus la numai două grade – Cavaler Mare Cruce şi Colan.

Ordinul Carol I în grad de Mare Cruce

Alături de aceste trei ordine naţionale, regele Carol I a mai instituit o serie de medalii şi cruci comemorative. Ex: Crucea “Trecerea Dunării”, instituită la 25 octombrie 1877; Crucea “Elisabeta” la 7 octombrie 1878; crucea “Serviciul Credincios”; crucea “Meritul Sanitar” la 26 noiembrie 1913; medalia ”Virtutea Militară”; medalia “Serviciul Credincios”; medalia ”Bărbăţie şi Credinţă”; medalia jubiliară ”Carol I”; medalia ”Avântul Ţării”; medalia ”Apărătorii Independenţei”; medalia ”Răsplata Muncii”; medalia ”Răsplata Muncii pentru Biserică”; medalia ”Răsplata Serviciului Militar pentru 15 şi 20 de ani”; semnul onorific ”18 şi 25 de ani în Serviciul militar”.

Crucea Meritul Sanitar 1913, cl. I și II

Crucea Meritul Sanitar 1913, cl. I și II

Medalia Avântul Țării

Medalia Avântul Țării

Medalia Apărătorii independenței

Medalia Apărătorii independențeiCrucea Trecerea Dunării

Marea Unire din decembrie 1918 a fost un nou prilej pentru sistemul românesc de decoraţii de a se înbogăţi cu noi ordine şi medalii. Meritele celor care luptaseră pentru unire, pe front sau în spatele frontului trebuia recunoscut. Au apărut pe 26 septembrie 1916 ordinul militar “Mihai Viteazul”, pentru răsplătirea ofiţerilor care luptau în linia I. Ordinul are trei clase iar însemnul este compus dintr-o cruce treflată emailată albastru, având pe avers cifra încoronată a regelui Ferdinand, iar pe revers milesimul 1916. La clasele II şi III crucea este surmontată de coroana regală. Însemnul clasei a II-a a ordinului se poartă în comandorie iar cel al primei clase se poartă ca broşă pe partea stângă a pieptului. Panglica ordinului este din moar vişiniu, cu două benzi aurite pe laturi.

Ordinul Mihai Viteazul, cl. II model 1916 (cel din cutie) și 1941

Ordinul Mihai Viteazul, cl. II model 1916 (cel din cutie) și 1941

Un alt ordin instituit în timpul războiului de reîntregire este „Crucea Regina Maria”. S-a acordat persoanelor care s-au distins în domeniul sanitar. Denumirea ordinului face referire la personalitatea reginei Maria, care s-a implicat personal în acţiuni de binefacere la adresa infirmilor de război, a văduvelor celor căzuţi şi mai ales a bolnavilor din timpul epidemiei de tifos exantematic, fără a arăta cel mai mic gest de reţinere atunci când venea în contact cu ei. Însemnul ordinului se compunea dintr-o cruce gamată având în centru cifra încoronată a reginei pe avers iar pe revers milesimul 1917. Panglica este de culoare portocalie. Ordinul are trei clase; însemnul pentru clasa I este emailat alb iar pe avers are o cruce roşie, cifra reginei Maria fiind de data aceasta pe revers. Tot acum s-a schimbat la ordinul “Coroana României” cifra regelui Carol I cu coroana regală.

Ordinul Regina Maria, clasele I, II și III - 1917

După război a fost instituit ordinul “Ferdinand” cu scopul de a răsplăti faptele celor care au contribuit la înfăptuirea Unităţii Naţionale. Însemnul ordinului are forma unei cruci de aur smălţuită verde, cu capetele braţelor despicate în V. Ordinul are 6 grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan. Tot după război a fost instituită medalia “Victoriei”, în scopul de a comemora frăţia de arme dintre armatele aliate din timpul războiului. Alte medalii instituite acum sunt: medalia comemorativă “Proclamarea Independenţei”, medalia “Ferdinand” şi medalia “Răsplata Muncii pentru Construcţii Şcolare”

Domnia regelui Carol II este prodigioasă din punctul de vedere al instituirii de ordine şi medalii. Se aduc îmbunătăţiri la ordinele vechi şi se instituie altele noi. Trebuie menţionat că această instituire de noi ordine se datorează apariţiei de noi domenii în economie, de noi categorii militare, dar şi plăcerii regelui Carol II, foarte sensibil când era vorba de medalii, de uniforme sau parade militare. Ordinul militar “Mihai Viteazul” are acum o uniformă specifică şi un drapel. Drapelul se acorda odată cu însemnele ordinului unităţilor militare citate de trei ori prin ordin de zi pe armată pentru fapte de arme excepţionale pe câmpul de luptă. Se aduc schimbări la ordinele “Steaua României” şi ”Coroana României”. Sunt instituite ordinele: “Virtutea Aeronautică”, “Pentru Merit”, “Serviciul Credincios”, “Casei Domnitoare”, “Bene Merenti al Casei Domnitoare” şi “Sfântul Gheorghe”. S-au mai instituit o serie de cruci şi medalii: Crucea de onoare “Pentru Merit”, crucea “Casei Domnitoare”, “Bene Merenti pentru Salvare”, semnul onorific de “40 de ani pentru ofiţeri”, medalia “Virtutea Aeronautică”, medalia comemorativă “Peleş”, medalia “Amintirea Regelui Carol II”, medalia „Casei Domnitoare”, medalia “Virtutea Maritimă”, şi medalia “Centenarul Regelui Carol I”.

Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de comandor, cu însemne de război, 1930

Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de comandor, cu însemne de război, 1930Medalia Virtutea Aeronautică, 1931Ordinul Bene Merenti, clasa a IV-a, pentru civili – 1935

Medalia Virtutea Aeronautică - 1931

Medalia Virtutea Aeronautică – 1931Ordinul Bene Merenti, clasa a IV-a pentru civili – 1935

Cel de-al doilea război mondial a adus unele schimbări sistemului românesc de decoraţii. S-au adus modificări ordinelor “Mihai Viteazul”, “Steaua României” şi ”Coroana României” şi au fost instituite medaliile “Cruciada Împotriva Comunismului” şi “Pro Basarabia şi Bucovina”, toate acestea datorită cerinţelor frontului.

Medalia Cruciada împotriva comunismului

Medalia Cruciada împotriva comunismului

Victoria Naţiunilor Unite în lupta contra Germaniei şi a aliaţilor ei a însemnat sfârşitul sistemul românesc naţional de decoraţii aşa cum a fost el gândit şi conceput de către conducerea românească de-a lungul unui secol. Noua ordine constituită de marele vecin de la răsărit cerea renunţarea la tot ce înseamnă specific naţional. Au fost înlăturate decoraţiile naţionale existente şi în general toate simbolurile regaliste sau “burgheze”, începând cu regele Mihai şi stema de stat şi terminând cu cele mai mici insigne. Nu aveau ce căuta într-un stat care se vroia a fi comunist, decoraţii care aminteau de monarhie (ordinele “Carol I”, “Coroana României”, “Casei Domnitoare” “Hohenzollern”), de Reîntregire (Ordinele “Ferdinand” şi “Mihai Viteazul”.) sau de tradiţie (medalia “Răsplata Muncii pentru Biserică”). Toate însemnele care defineau România ca stat precum şi idealurile sale trebuia să fie în concordanţă cu dorinţele conducerii Uniunii Sovietice. În domeniul decoraţiilor şi al însemnelor de stat conducerea de la Bucureşti s-a inspirat adânc din larga experienţă a partidului bolşevic, noul sistem de decoraţii fiind în formă şi în fond o copie a sistemului de decoraţii sovietic. Elemente precum crucea repetată (element heraldic pur românesc, ea fiind denumită în manualele de specialitate şi “cruce românească”), coroana de oţel, acvila cruciată şamd. urmau să dispară, toate acestea urmând a fi înlocuite cu elemente de sorginte comunistă şi sovietică precum steaua în cinci colţuri (la ordinele “Steaua R.P.R.”, “Apărarea Patriei”, “Meritul Militar”), secera şi ciocanul, roţi dinţate de angrenaj, sonde, spice de grâu, furnale etc. în general elemente definitorii ale noii clase conducătoare a României.

Ordinele Muncii (clasele I-III) și Meritul Agricol (clasele I-V)

Ordinele Muncii (clasele I-III) și Meritul Agricol (clasele I-V)

Ordinele "În serviciul patriei socialiste" (clasele I-III) și "Mamă eroină"
Ordinele “În serviciul patriei socialiste” (clasele I-III) și “Mamă eroină”

Ordinele sovietice "Muncii", Revoluției din octombrie" și "Mamă eroină", luate ca model de autoritățile comuniste române

Ordinele sovietice “Muncii”, Revoluției din octombrie” și “Mamă eroină”, luate ca model de autoritățile comuniste române

În plus, forma panglicilor este tot de tip sovietic, fiind pliate pentagonal şi puse pe un suport metalic. De notat că în ordinele sistemulului de decoraţii comunist nu există devize. Inscripţiile precum „GLORIA MATERNĂ”, “MAMĂ EROINĂ”, “PENTRU MERITE DEOSEBITE ÎN MUNCĂ”, “MERITUL AGRICOL”[2], Eliberarea de sub jugul fascist”, “Pentru paza contra incendiilor”, nu le putem denumi devize pentru că în mod normal deviza trebuie să definească scurt ideea călăuzitoare a cavalerilor unui ordin. Explicaţia nu poate consta decât în faptul că noua conducere de la Bucureşti (şi în general cea din ţările comuniste) nu cunoştea care este rolul şi însemnătatea unei devize într-un ordin naţional, pentru că, în caz contrar, devize cu caracter comunist s-ar fi găsit. Există în decoraţiile sovietice – Ordinele „Steaua Roşie” şi “Steagul Roşu al Muncii” – deviza „PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA”[3] dar este singura din întregul sistem de decoraţii sovietic.

Ierarhia valorilor – ierarhie de valori total străine de spiritualitatea românească – pe care regimul comunist căuta să le inoculeze societăţii româneşti, cerea înfiinţarea unor decoraţii adecvate, care să facă referire la „eliberarea” de sub jugul fascist; la muncă (menţionăm că e vorba de munca fizică de zi cu zi a muncitorilor din producţie sau de pe şantiere; „muncă socialistă”, în nici un caz muncă intelectuală), la colectivizare şi la „ţărănimea muncitoare” (în contradicţie cu aşa zişii „chiaburi” – micii proprietari de pământ). Clasa muncitoare era acum clasa conducătoare a societăţii (“elementul său cel mai înaintat” fiind muncitorii ceferiști) şi în ea a fost înglobată această „ţărănime muncitoare”, adică pătura de oameni cea mai săracă de la sate, bucuroasă să intre la colectiv fără nimic. Această ierarhie a valorilor trebuia să fie raportată la această societate de oameni simplii, fără un nivel ridicat de cultură (nivelul ridicat de cultură era primejdios pentru o conducere cu principii străine de ţară[4]) şi care putea fi foarte uşor manevrată[5].

Medalie dedicată încheierii colectivizării 1965 - avers

Medalie dedicată încheierii colectivizării 1965 – avers

Medalie dedicată încheierii colectiviăarii 1965 - revers

Medalie dedicată încheierii colectiviăarii 1965 – reversAu apărut astfel: titlurile[6

Ordinul Apărarea Patriei 1965, clasele I-III

Ordinul Apărarea Patriei 1965, clasele I-III

Pentru militari a fost instituit ordinul Meritul militar, tot cu trei clase

Ordinul Meritul Militar, cl. I, md.1964

Ordinul Meritul Militar, cl. I, md.1964

Pentru lucrătorii din cadrul serviciilor de securitate este instituit, în septembrie 1958, ordinul, care avea trei clase, şi medalia, cu o singură clasă, “Pentru merite deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale şi de stat”.

Ordinul "Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii socialiste și de stat" - 1965

Ordinul “Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii socialiste și de stat” – 1965

Pentru cei din cadrul Ministerului de Interne (miliţie), se instituie, în 1963, ordinul şi medalia “În serviciul patriei socialiste” care era echivalentul “Meritului Militar”. Au apărut apoi ordinele şi medaliile: “Tudor Vladimirescu”, “Meritul Ştiinţific”, “Meritul Cultural”, “Meritul Sanitar”, “Meritul Sportiv”. Dintre medaliile care au fost instituite în această perioadă sunt de amintit, exceptându-le pe cele ataşate unor ordine, “Eliberarea de sub jugul fascist”, “Pentru paza contra incendiilor”, “De strajă Patriei”, “Virtutea Ostăşească”; celelalte medalii aveau un caracter comemorativ: “A 5-a aniversare a Proclamării Republicii Populare Române”, “50 de ani de la Răscoala ţăranilor din 1907”, “A 25-a aniversare a eroicelor lupte ale ceferiştilor şi petroliştilor”, “40 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român”, “În cinstea încheieri colectivizării agriculturii”.

Ordinul Tudor Vladimirescu

Ordinele Meritul Științific (cl. I-III) și Meritul Cultural (cl. I-V) - 1966

Ordinele Meritul Științific (cl. I-III) și Meritul Cultural (cl. I-V) – 1966

Titlul de onoare Gloria Maternă Cl. I

Ca dovadă pentru totala ignoranţă a creatorilor sistemului de decoraţii românesc din perioada comunistă este şi faptul că cea mai înaltă distincţie a României – titlul de „Erou al Republicii Socialiste România” – avea acelaşi rang cu “titlurile”: ”om de ştiinţă emerit”, “artist al poporului”, “maestru emerit al artei”, “artist emerit”, “profesor universitar emerit”, “învăţător emerit”, “zootehnist emerit”, “medic emerit”, “medic veterinar emerit”, “colectiv artistic emerit”, “fruntaş în întrecerea socialistă” (ultimul de o foarte mare diversitate: de secţie, de sector, de şantier, de întreprindere, de gospodărie agricolă colectivă etc.). Multitudinea acestor “titluri” aveau ca formă de recunoaştere exterioară nişte insigne care se purtau la rever. Bineînţeles că fiecare din ele aduceau, mai ales în deceniile 5 şi 6, o serie de avantaje materiale şi sociale (un impozit pe salariu mai mic, dreptul la o cameră în plus etc.), ceea ce contravenea total ideii de onoare, adică elementul care dă unitate membrilor unui ordin.
Titlul de onoare Om de Știință Emerit

Titlul de onoare Om de Știință Emerit

Medic Emerit

Medic EmeritProfesor Universitar Emerit


[1] Coroana de oţel a regelui Carol I a fost confecţionată din oţelul provenit din unul din tunurile capturate la Plevna de către armata română în Războiul de Independenţă. În primul rând, coroana nu este altceva decât simbolul suveranităţii şi independenţei unui stat. Numai şi numai după aceasta se poate vorbi de monarhie ca sistem de guvernare.

[2] Apar pe medaliile omonime, de aceea nu putem şti dacă este vorba de o deviză sau de simpla denumire a medaliei

[3] Această deviză ce face referire la unirea tuturor proletarilor din lume, indiferent de naţionalitate a fost folosită de propaganda Uniunii Sovietice pentru a converti la comunism populaţia statelor ocupate şi incluse cu forţa în Uniune (Ţările Baltice, Armenia etc) sau a teritoriilor acaparate în urma pactului Molotov-Ribentrop (Moldova, estul Poloniei, Carelia). De asemenea, propaganda sovietică o folosea în scop diversionist în statele capitaliste în dorinţa (deşartă dealtfel) de a crea probleme acestora (greve, manifestaţii etc). Acest rol conferit de propaganda comunistă este în totală contradicţie cu adevăratul rol al unei devize, care scoate în evidenţă binele, virtutea, onoarea, frăţia, dreptatea şamd. O deviză, în nici un caz nu poate fi folosită în scop politic şi mai ales în scop agresiv.

[4] În acest sens, în timpul regimului Dej, s-a luat măsura favorizării admiterii în învăţământul superior a persoanelor având „origine sănătoasă”, adică provenind din rândul clasei muncitoare şi fără nici o legătură cu vechile structuri. Se dorea formarea unei „intelectualităţi” a clasei muncitoare, ai cărei membrii urmau să ajungă în structurile de conducere ale statului; o „intelectualitate muncitoare” care garanta siguranţă sistemului comunist; o „intelectualitate” ai cărei membrii urmau să fie recunoscători celor care-i selectau şi-i ridicau din starea de jos şi care ar fi dovedit zel în „convertirea” la ateism şi la celelalte valori comuniste a restului societăţii.

[5] Aşa se explică cenzura în mijloacele mass-media; în publicaţii; numărul restrâns al celor care puteau merge în străinătate (exclusiv nomenclatura) şamd.

[6] Este evident că sistemul de sorginte sovietică adoptat şi de România în perioada 1948-1989 suferea de o serie de “erori” conceptuale faţă de oricare alte sisteme de distincţii existente în statele necomuniste. Normal, peste tot în lume, distincţia cea mai importantă ierarhic poartă denumirea de ordin; la sovietici – şi toate celelalte state incluse în “lagărul socialist” – cea mai înaltă distincţie era reprezentată de titlul de erou (al muncii, sau, mai apoi, erou al… – denumirea ţării sau al unui eveniment din istoria ei – ex. al noii revoluţii agrare), titlul fiind, prin urmare, superior în rang unui ordin. Nu este altceva decât transpunerea în domeniul distincţiilor a conceptului superiorităţii societăţii socialiste faţă de cea capitalistă (evident descompusă şi putredă) care nu deţinea titluri. Problema era că tot “titlu” era şi cel de “fruntaş” care, pe scara distincţiilor socialiste, era plasat pe treapta cea mai de jos a ierarhiei, ceea ce nu făcea altceva decât să ducă în ridicol sistemul decoraţiilor. In plus, titlului de erou al muncii socialiste îi era ataşată, ca semn exterior, medalia de aur “Secera şi Ciocanul”, cu alte cuvinte “titlul”, care avea şi o “medalie”, era superior tuturor ordinelor, ceea ce reprezintă o amalgamare şi o bulversare a tuturor noţiunilor şi regulilor clare şi bine cunoscute ale phaleristicii.

[7] Prin urmare un ordin era subordonat unui titlu, singur ordinul neputând fi acordat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *